Razer semnează Dynasty, echipa de Overwatch, nu serialul

Razer are deja sub semnătură o mulțime de jucători esports de elită, așa că ce mai contează încă o echipă? În mod normal anunțul că Razer sponsorizează o nouă echipă de esports ar trece aproape neobservat, dar în acest caz este vorba de favoriții Overwatch League – Seoul Dynasty.

Echipa sud-coreeană Seoul Dynasty are în componență mai mulți jucători esports cu pedigree, printre care Ryujehong și Fleta. Nefiind un consumator de esports (cu excepția Hearthstone), mie aceste nume nu-mi spun nimic, dar fanii Overwatch League probabil că vor tresări la auzul acestora.

Pentru cei interesați de subiect, Seoul Dynasty este echipa care reprezintă orașul Seoul în cadrul Overwatch League și e formată din nucleul echipei Lunatic Hai, campioni APEX.

Seoul Dynasty

Aparent, sponsorizarea echipei Seoul Dynasty face parte dintr-un deal mai mare ce include și sponsorizarea patronilor, managerilor, precum și a mai multor echipe ce fac parte din organizația KSV eSports.

KSV eSports patronează echipe care au deja câteva titluri de campioni mondiali la activ, inclusiv cel de la Campionatul Mondial de League of Legends din 2017 și de la Campionatul de Heroes of the Storm din cadrul Blizzcon 2017.

Pe scurt, echipele KSV eSports, inclusiv Seoul Dynasty, vor primi din partea Razer mouse-uri, tastaturi, căști și mouse pad-uri, toate special concepute pentru turneele profesioniste de esports.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *